Mesajul NATO care îl va înfuria pe Vladimir Putin. Ce spune Mircea Geoană despre Rep. Moldova
Al doilea cel mai puternic om în NATO, Mircea Geoană, este de părere că Republica Moldova ar trebui să se teamă mai puțin de Rusia, care abia se descurcă în Ucraina. Deși Moscova face „presiuni enorme” asupra Chișinăului „pe toate fronturile”, nu există, în acest moment, un risc militar la adresa vecinilor de peste Prut, susține oficialul român.
Mircea Geoană susține că Republica Moldova nu trebuie să se teamă de Rusia
Secretarul general adjunct al NATO consideră că Rep. Moldova ar trebui să se teamă mai puțin de Moscova, pe fondul preocupărilor tot mai mari cu privire la situația de securitate din fosta republică sovietică. Într-o intervenție la Prima TV, Mircea Geoană a acuzat Rusia că exercită „presiuni enorme” asupra Chișinăului „pe toate fronturile”.
„Este un război hibrid la maxim. Nu este un război cald ca în Ucraina, dar este un război hibrid la maxim împotriva Republicii Moldova”, a declarat Geoană.
Nu există „risc militar”
Totuși, numărul doi în NATO nu crede că există un „risc militar pentru Republica Moldova în acest moment”. În opinia lui Mircea Geoană, statului de peste Prut ar trebui să-i fie „mai puțin frică de Rusia, deoarece abia se poate descurca cu Ucraina”. Secretarul general adjunct al alianței occidentale a explicat că Rep. Moldova are acum un profil foarte ridicat în Occident.
„Republica Moldova are un profil foarte, foarte ridicat acum, în lumea occidentală, inclusiv la noi, la NATO. Ei sunt parteneri cu NATO de 30 de ani. Noi respectăm faptul că este o ţară neutră. Constituţia Republicii Moldova spune că e o ţară neutră, dar nu e o ţară indiferentă pentru NATO. Şi mai este ceva în plus şi eu lucrez extrem de mult în această direcţie. Republica Moldova este un partener comun al NATO şi al Uniunii Europene. De aceea, mă bucur foarte mult că preşedintele Macron şi liderii europeni au decis să facă summitul, al doilea summit al comunităţii politice Europene la Chişinău, la final de mai, început de iunie”, a afirmat Geoană.
Îngrijorări la Chișinău
Săptămâna trecută, oficialul NATO a spus că Moldova nu va fi „slabă din punct de vedere militar”, în ciuda statutului său neutru, dacă Moscova ar încerca să o atace. Comentariul său survine după ce președinta Maia Sandu a avertizat că Rusia, cu ajutorul unor indivizi care se dădeau drept protestatari antiguvernamentali, a încercat să-i răstoarne guvernul și să împiedice aderarea țării sale la Uniunea Europeană.
Mai mult, liderul de la Chișinău l-a acuzat pe dictatorul rus Vladimir Putin că dorește să folosească Moldova în războiul său împotriva Ucrainei. La rândul său, Kremlinul a indicat că Administrația lui Zelenski plănuiește să organizeze un atac cu steag fals în Transnistria.